Conducerea ecologică înseamnă să parcurgi același drum cu mai puțin combustibil, mai puține emisii și mai puțină uzură, fără să faci rabat de la siguranță. Capitolul îi privește pe candidații la permis, dar și pe șoferii care susțin examenele de atestat pentru marfă și persoane. Majoritatea întrebărilor sunt de tipul „ce efect are”: presiunea scăzută în anvelope, încărcătura uitată în portbagaj, climatizarea, mersul îndelungat la ralanti. Variantele greșite sună adesea plauzibil, de pildă că motorul la ralanti „nu consumă, pentru că nu e sub sarcină”, așa că verifică fiecare variantă cu o întrebare simplă: consumă motorul energie fără folos?
Ideea care leagă aproape toate grilele este anticiparea. Fiecare frânare inutilă risipește energia pe care ai plătit-o cu combustibil, așa că economisești când citești drumul din timp: la un semafor roșu aflat departe ridici piciorul de pe accelerație, lași vehiculul să ruleze cu treapta cuplată și frânezi lin abia la final. În această fază majoritatea motoarelor moderne întrerup injecția, iar frâna de motor îți păstrează controlul. Aceeași logică funcționează la o urcare scurtă urmată de coborâre: nu forțezi spre vârf, iar la vale inerția recuperează singură viteza pierdută.
La schimbarea treptelor, răspunsul corect este aproape mereu „devreme și la turații moderate”: orientativ 2.000–2.500 rot/min la motoarele pe benzină și 1.500–2.000 rot/min la cele diesel, apoi rulezi în treapta cea mai mare în care motorul nu trepidează. La autocamioane și autocare, întrebările vorbesc despre zona verde a turometrului, intervalul de turații cu cuplu mare și consum specific redus, pe care cutiile automatizate încearcă să-l mențină singure. Tot la atestate pot apărea calcule simple, în care afli câți litri economisește lunar un camion după ce consumul mediu scade.
