Capitolul oprirea și staționarea pleacă de la definițiile din Codul rutier. Oprirea este imobilizarea voluntară a vehiculului pe drumul public timp de cel mult 5 minute; peste acest interval vorbim de staționare, iar staționarea în spații amenajate și semnalizate se numește parcare. Așteptarea la semafor sau într-un blocaj nu contează, pentru că nu este voluntară, iar motorul pornit nu schimbă încadrarea. Distincția are efecte practice, pentru că lista locurilor interzise diferă de la o situație la alta.
Ca să nu memorezi orbește lista din regulament, întreabă-te ce ar produce mașina ta oprită acolo. Dacă ar ascunde un pieton, un indicator sau un semafor, dacă ar bloca o intersecție, o stație, o pistă de biciclete ori o bandă rezervată, sau dacă ar deveni un obstacol neașteptat într-o curbă, pe un pod ori pe un drum rapid, răspunsul este aproape sigur „interzis”. Reține apoi regula de bază: unde nu ai voie să oprești, nu ai voie nici să staționezi, dar invers nu este valabil.
La examen apar des distanțele de 25 m și 50 m și grile la care toate variantele sunt corecte. Capitolul acoperă și situațiile în care vehiculul se oprește fără voia ta: o pană pe carosabil, o defecțiune noaptea în afara localității sau rămânerea pe calea ferată, când scoți imediat pasagerii și eliberezi platforma, iar dacă nu reușești, semnalizezi vehiculul. Tot aici intră remorcarea și gesturile dinainte de a pleca de lângă mașină: frâna de ajutor, motorul oprit și treapta cuplată.