Capitolul despre semnalizarea manevrelor are două fețe. Prima privește semnalele pe care le dai tu: luminile indicatoare de direcție, brațul, luminile de avarie, alternarea fazelor și claxonul. A doua privește semnalele pe care le primești: culorile semaforului, gesturile polițistului și semnalele speciale ale vehiculelor cu regim prioritar. Ambele pornesc de la aceeași idee: ceilalți participanți la trafic nu îți pot ghici intențiile, iar tu nu le poți ghici pe ale lor, așa că un semnal clar, dat la timp, previne o bună parte din coliziuni.
Regula de bază este simplă: anunți orice manevră care îți schimbă poziția pe drum, de la plecarea de pe loc și schimbarea benzii până la viraj, întoarcere, mers înapoi sau oprire. Semnalizezi din timp și verifici după manevră că semnalul s-a anulat, pentru că o semnalizare uitată pornită îi poate face pe alții să creadă că vei vira. Totuși, semnalizarea nu îți dă niciun drept: ea doar informează. Aceeași prudență se aplică invers: un vehicul cu semnalizarea pornită care nu încetinește și nu se încadrează poate să nu vireze deloc.
Partea despre lumini cere atenție la detalii, pentru că fiecare tip de lumină are rostul ei. Luminile aprinse ziua nu te ajută să vezi, ci să fii văzut, mai ales în contra-lumină sau la distanță. Faza lungă luminează departe, dar orbește ușor, iar luminile de avarie anunță un pericol, nu o manevră. La examen apar des cifrele de comutare a fazelor și distanțele de semnalizare, dar și întrebări-capcană în care avariile sunt prezentate drept scuză pentru o oprire în dublu rând sau claxonul drept mijloc de a-l grăbi pe cel din față.