(1)Proprietarul de autovehicul sau remorcă, cu domiciliul, sediul ori reședință în România, este obligat:
a)să declare autorității emitente pierderea, furtul sau distrugerea certificatului de înmatriculare, în cel mult 48 de ore de la constatare;
b)să depună imediat la autoritatea emitenta originalul certificatului de înmatriculare, dacă, după obținerea duplicatului, a reintrat în posesia acestuia.
(2)Persoanele juridice deținătoare de vehicule au, pe lângă cele prevăzute la alin. (1), și următoarele obligații:
a)să verifice starea tehnică a vehiculelor, să facă mențiuni despre aceasta în foaia de parcurs sau ordinul de serviciu și să nu permită ieșirea în circulație a celor care nu îndeplinesc condițiile tehnice;
b)să elibereze foaie de parcurs sau ordin de serviciu pentru vehiculele care se deplasează în cursa;
c)să nu permită conducerea vehiculului de către persoane care nu poseda permis de conducere corespunzător sau atestat profesional;
d)să nu permită conducătorilor de vehicule să plece în cursa sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori într-o stare accentuată de oboseala;
e)să tina seama de observațiile făcute de polițiști sau de conducătorii de vehicule în foaia de parcurs;
f)să anunțe imediat politia despre orice accident de circulație în care sunt implicați conducătorii de vehicule proprii care nu poseda documente de constatare a acestuia;
g)să verifice respectarea timpilor de repaus și de odihna, precum și a regimului legal de viteză, prin citirea înregistrărilor aparatelor de control al timpilor de odihna și al vitezei de deplasare;
h)să verifice existența autorizației speciale de transport și respectarea condițiilor înscrise în aceasta.